Terapie energetică
În sistemul medical se vorbește des despre profilaxie, despre măsuri preventive pe care fiecare om le poate urma astfel încât să evite anumite stări acute sau cronice de boală. Sănătatea înseamnă o stare de echilibru. Când se pierde această stare, apar bolile.
Omul este mai mult decât trupul fizic. Este adevărat, medicina clasică tratează simptomul. Însă medicina energetică învață omul despre cum să privească ființa sa și să abordeze un tratament adecvat și potrivit pentru sine prin prisma a 4 dimensiuni: fizică, emoțională, mentală și spirituală. Această perspectivă converge către o direcție holistică de a oferi îngrijire medicală, a oferi un tratament și a consilia clientul către învățarea unui nou stil de trai. Și mai ales, către a menține o stare de sănătate optimă. Medicina energetică oferă posibilitatea învățării unui stil de viață echilibrat.
Sănătatea corpului este în sănătatea minții, simțirii și funcțiunilor corpului, sănătatea sufletului este în ordinea sacră a iubirii, dragostei și dăruirii conștiinței. Părintele Ghelasie Gheorghe
Ce este Reiki?
Reiki provine din limba japoneză, este alcătuit din Rei – care înseamnă spirit, suflet, universal. Rei mai poate fi tradus ca și Înțelepciunea lui Dumnezeu sau Puterea superioară, și Ki care este energie, tradus și ca energia vieții.
Despre terapia energetică
Terapia energetică abordează în mod holistic procesul tău personal de vindecare urmărind doar ceea ce este benefic și potrivit ție. Terapia energetică favorizează învățarea și menținerea unei perspective de viață armonioase și sănătoase, lucrând focusat pe plan fizic, emoțional, mental și spiritual. Aici poți afla mai multe despre ce înseamnă terapia energetică.
Cum decurge o sesiune de terapie energetică?
O sesiune de terapie energetică se desfășoară într-un spațiu de lucru liniștit. În prima parte a sesiunii va alea loc o discuție prin care se definește și se stabilește clar care este obiectivul clientului și care este intenția sa. În funcție de problematica cu care vine clientul, poate avea loc o sesiune de consiliere sau de Coaching care poate fi urmată de o sesiune de terapie energetică. În terapia energetică clientul este rugat să se întindă pe masa de terapie și să se relaxeze atât cât poate. Terapeutul va lucra asupra câmpului energetic al clientului cu scopul de a facilita vindecarea. Înainte dar și după terapie, este de preferat să se evite consumul de alcool, mâncarea greoaie. Este de preferat să se consume multă apă iar clientul să își ofere timp de liniște, de introspecție, de stat cu sine în tihnă pentru a permite fluxului de energie să străbată câmpul de energie și să permită vindecarea.
Ce schimbări sau trăiri poate sesiza clientul în urma terapiei energetice?
- se poate experimenta o stare de relaxare profundă, clientul poate chiar să și adoarmă, este în regulă
- pot apărea senzații de corp ușor ca și cum corpul ar pluti
- se pot face remarcate senzații ușoare de furnicături
- se pot vedea chiar culori sau anumite imagini
Este important de menționat că pentru fiecare client, sesiunile de terapie energetică pot decurge diferit, astfel că fiecare persoană va trăi, va simți, va experimenta altceva.
După încheierea sesiunii de terapie energetică, clientul se poate simți mai bine, mai liniștit, mai relaxat, mai armonios, poate chiar simți nevoia de liniște sau chiar să doarmă.