Loredana Cristina

Cum să lucrăm cu Îngerii celor patru elemente?

Imaginea este preluată de pe Pinterest

Lumânarea  ne pune în legătură cu cele 4 elemente

„Să aprindem o lumânare nu este o acțiune atât de simplă și nesemnificativă pe cât pare, deoarece, prin acest act, intrăm în contact cu cele patru elemente. Lumânarea în sine, care este solidă, reprezintă pământul. O aprindeți, iată apare focul. Apoi, încetul cu încetul, lumânarea începe să se topească și se formează un lac foarte mic: este apa. În privința aerul, acesta este acolo, prezent, pentru că el este indispensabil focului. Lipsit de aer, focul se stinge și, chiar dacă nu îl vedem, percepem prezența sa în mișcările flăcării care oscilează ușor. Deci, atunci când aprindeți o lumânare, trebuie să fiți conștienți că vă aflați în prezența celor patru elemente fundamentale ale creației și că puteți lucra cu ele intrând în legătură cu cei patru mari Îngeri care le guvernează: Îngerul Focului, Îngerul aerului, Îngerul Apei și Îngerul Pământului.”

Gândul zilei de sâmbătă 18 noiembrie 2023 

RUGĂCIUNEA   ÎNGERILOR   CELOR   PATRU   ELEMENTE*

Doamne Dumnezeule Atotputernic, Creatorul Cerului și al Pământului Tată îndurător și atotștiutor, trimite-mi cei patru Îngeri ai Tăi: Îngerul Pământului, Îngerul Apei, Îngerul Aerului , Îngerul Focului . Pentru ca voința Ta să se manifeste prin mine.

Fie ca Îngerul Pământului să preia toate deșeurile corpului  meu fizic pentru a fi absorbite și transformate în sănătate și putere! Să curețe întregul meu corp pentru ca viața să poată circula în abundență în venele și arterele mele : Ca întreaga mea ființă să fie alinată, degajată, eliberată,  pentru ca Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Sa să se înfăptuiască pe pământ iar Era de Aur printre oameni!

Fie ca Îngerul Apei să spele inima mea de toate impuritățile ! Pentru ca dragostea dezinteresată să se instaleze în inima mea și să-mi aducă fericirea, bucuria și împlinirea totală. Pentru ca inima mea să fie limpede, cristalină, transparentă, pentru ca Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Sa să se înfăptuiască pe pământ iar Era de Aur printre oameni.

Fie ca Îngerul Aerului să purifice intelectul meu introducând în el înțelepciunea și lumina! Ca gândul meu să devină pătrunzător, clar, luminos, pentru ca Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Sa să se înfăptuiască pe pământ iar Era de Aur printre oameni!

Fie ca Îngerul Focului, nimeni altul decât Îngerul Soarelui să-mi sfințească Sufletul și Spiritul! Fie ca Adevărul Absolut să intre în ființa mea întreagă! Ca sufletul și spiritul meu să cunoască viața eternă și să fie lăcașul Atotputerii Divine Creatoare, pentru ca Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Sa să se înfăptuiască pe pământ iar Era de Aur printre oameni !

Amin, Amin, Amin!

Așa să fie, așa să fie, așa să fie!

*Rugăciunea este extrasă din cartea Maestrului Omraam / Reguli de aur

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *